Peste foarte putin timp voi ajunge sa fi trecut deja peste 26 de zile de nastere. Mereu in a saisprezecea zi din a patra luna a oricariu an… mereu la timp… niciodata mai tarziu ca altadata. Nu scriu acum, dupa mult timp din nou pe blog, intr-o perioada extraordinar de fericita, dar, consider ca pot sa fac un mic rezumat. Au fost ani cu bune si rele, impliniri si deziluzii, bucurii trecatoare, tristeti sfasietoare. Am avut vesti bune, vesti proaste, perioade bune, perioade proaste, dragoste mistuitoare, inima franta, pierderi de nerecuperat, regrete, sentimente nepotrivite, resemnare si multe alte lucruri deopotriva bune si rele. Desi inca le resimt pe cele negative sunt perfect constient si de existenta celor pozitive. O filozofie corecta de viata se rezuma oricum la incercarea de a observa din tot ce te inconjoara doar lucrurile pozitive. Ca atare, nu pot sa nu observ ca e vreme frumoasa afara si ca primavara a venit, ca de obicei… mereu la timp… niciodata mai tarziu ca altadata. E bine macar ca am gasit ceva bun din toate astea. Au trecut doi ani de la ultimul meu post pe blog. Inca si acum ma amuz la efervescenta drafturilor pe care nu am apucat niciodata sa le public, sau cele pe care ulterior aveam sa le pun in trash can. Omul acela nu mai e, omul de dinaintea aceluia nu mai e si chiar si tanarul simpatic de la care a plecat tot a disparut. Ce dracului a ramas incerc sa aflu.
Ceea ce a inceput ca un raspuns la cea mai mare tristete, pierdere si regret din viata mea poate va mai putea sa insemne inca un singur lucru in plus. A sosit momentul sa ma intorc… vom afla impreuna daca voi putea, time will tell. Daca nu, 26 e suficient
